Interpretare

Organizați o reuniune de afaceri, un comitet de întreprindere sau altă întâlnire la care participă reprezentanți români care nu vorbesc franceza sau engleza?

Contactaţi-mă pentru ca toată lumea să poată participa la reuniune. Am o diplomă recunoscută de interpret de conferinţă şi pot lucra singură sau cu un alt coleg.

Limbile de lucru sunt: româna, limba maternă, franceza, limbă activă B şi engleza, limbă pasivă C, atât în interpretare simultană, cât şi în interpretare consecutivă şi de legătură.

Există mai multe tipuri de interpretare, în funcție de reuniuni:

Interpretarea simultană

Aceasta este folosită atunci când la reuniune, la seminar sau la colocviu participă un număr mare de persoane care nu vorbesc o limbă comună. Interpretul traduce în acelaşi timp cu vorbitorul, cu un decalaj de numai câteva secunde, dintr-o cabină echipată în acest scop.

Interpretarea consecutivă

Această tehnică de interpretare se folosește atât pentru grupuri mari, cât şi pentru grupuri mici. Interpretul ia notiţe, după care restituie discursul de 4-5 minute al oratorului și este prezent la masa discuțiilor. Niciun echipament nu este necesar pentru această intervenție.

Interpretarea de legătură şi șușotajul

Aceste tehnici se folosesc în cadrul unor reuniuni cu un număr mic de participanţi, în cadrul unor negocieri, a unei vizite a unei întreprinderi, sau în cadrul altor întrevederi.

Interpretul de legătură reproduce dialogul frază după frază sau după întrebări şi răspunsuri, folosind alternativ două limbi.

În cadrul şuşotajului, interpretul vorbeşte în acelaşi timp cu vorbitorul, este foarte aproape de grup şi nu foloseşte nici cabină, nici alt material de interpretare. Traduce în şoaptă, motiv pentru care această metodă se foloseşte numai pentru grupuri mici (1-3 persoane).

Condiţii

Oricare ar fi tipul de interpretare, este absolut necesar ca clientul să pună la dispoziţie toate documentele necesare: ordinea de zi, lista cu participanţii, prezentări şi discursuri, terminologie tehnică şi alte documente pe care le consideră utile.

Înapoi